Conform topului elaborat de Federatia Internationala de Fotbal, tricolorii incheie anul pe pozitia 128.
Cu 255 de puncte acumulate, nationala Moldovei, condusa de tehnicianul Ion Caras, ocupa locul 128 din cele 209 tari prezente in clasament.
Astfel, tricolorii sunt in spatele unor reprezentative precum Namibia, Guyana sau Arabia Saudita. In ultima luna a anului, Moldova nu a disputat niciun meci, urmatoarea partida fiind planificata pentru 6 februarie, in fata Kazahstanului.
Partida amicala se va disputa in Antalya, Turcia.Dintre adversarele tricolorilor, in calificarea pentru Campionatul Mondial, nationala Angliei are cea mai buna clasare - locul 6.
Reprezentativele Muntenegrului si Ucrainei si-au imbunatatit situatia in topul FIFA, ocupand pozitiile 31, respectiv 47. Polonia a coborat o treapta, fiind acum pe locul 55, iar San Marino ramane cea mai slaba nationala din lume.
Lider in clasamentul FIFA este campioana europeana si mondiala, Spania, urmata de selectionatele Germaniei si Argentinei.


