Nationala de fotbal a Romaniei a pierdut al doilea meci consecutiv in Liga Natiunilor. De aceasta data, echipa pregatita de Edi Iordanescu a fost invinsa de selectionata din Bosnia si Hertegovina.
In ciuda numeroaselor ocazii la poarta reprezentativei din Bosnia si Hertegovina, fotbalistii romani nu au marcat niciun gol. In schimb, jucatorii bosniaci au reusit sa deblocheze tabela de scor in repriza secunda. Atacantul Smail Prevljak a profitat de o minge respinsa gresit de goalkeeper-ul Florin Nita si a trimis balonul in poarta tricolorilor. Bosnia si Hertegovina s-a impus cu 1 la 0.
Tot aseara, nationala Italiei a invins-o pe Ungaria, in esalonul superior al Ligii Natiunilor. Detinatoarea trofeului de la Euro 2020 s-a impus cu 2 la 1. Nicolo Barella si Lorenzo Pellegrini au facut diferenta de scor.
In aceeasi grupa, Germania si Anglia s-au multumit cu un rezultat de egalitate. Ambele selectionate au inscris cate un gol. Jonas Hofmann a marcat pentru nemti, iar Harry Kane a dat lovitura de la punctul cu var in tricoul englezilor.
Alte patru partide din Liga Natiunilor se vor disputa in aceasta seara. Belgia va juca cu Polonia, iar Tara Galilor are programat duelul cu Tarile de Jos.

