Nationala Moldovei de tineret s-a multumit doar cu o remiza, scor 1 la 1, in duelul cu reprezentativa din Bosnia si Hertegovina, din preliminariile Campionatului European. Tricolorii au evitat o infrangere pe final de meci, dupa ce Artur Craciun a realizat o lovitura de la 11 metri.
Cu doar doua minute inainte de fluierul final, nationala Moldovei de tineret pierdea cu 0 la 1 in fata reprezentativei din Bosnia si Hertegovina. Salvatorul tricolorilor a fost fundasul Artur Craciun, care a realizat lovitura de la punctul cu var. Moldovenii au avut si alte ocazii pentru a egala scorul pe parcursul meciului, insa norocul nu a fost de partea lor.
De partea cealalta, fundasul lateral al Bosniei, Amar Beganovic, a fost cel care l-a invins pe portarul nostru, Victor Straistari.
Dupa acest duel, nationala Moldovei de tineret este in continuare pe ultima pozitie din grupa a noua din cadrul preliminariilor Campionatului European. Dupa cinci etape disputate, tricolorii au patru puncte in activ, fiind la doua lungimi distanta de reprezentativa de pe treapta superioara, Tara Galilor, si la sase de lidera grupei, Belgia. Urmatorul meci Moldova il va juca in octombrie, impotriva Germaniei.

