Campioana europeana – Rusia, a intalnit revelatia turneului mondial, Olanda, si i-a oferit o lectie de volei. Dmitrii Volkov a condus jocul rusilor si a acumulat, aseara, 15 puncte. Echipa sa a castigat meciul cu 25 la 17, 25 la 16 si 25 la 21.
In aceeasi grupa, gazda Campionatului Mondial, Italia a batut mar reprezentativa Finlandei, scor 25 la 20, 25 la 18 si 25 la 16.
Intr-o alta grupa, Argentina a produs surpriza, reusind sa invinga Polonia - campioana mondiala in exercitiu. A fost un meci de 5 seturi, iar sud-americanii au castigat in decisiv cu 16 la 14.
In etapa a doua a mondialului sunt 4 grupe a cate 4 echipe. Castigatoarele grupelor si cele mai bune 2 echipe de pe locul 2 se vor califica in etapa urmatoare.

