Au asteptat 17 ani acest trofeu. Nationala Statelor Unite a castigat turneul Fed Cup, dupa o finala dramatica impotriva echipei din Belarus. Totul s-a decis in meciul de dublu.

Finala Fed Cup, jucata la Minsk, a fost una fabuloasa. Tenismenele au dat dovada de caracter si au luptat pentru fiecare minge, iar scorul a demonstrat cat se poate de bine echilibrul intre echipe.

A fost 2 la 2 dupa meciurile de simplu, asa ca invingatoarea a fost decisa in partida de dublu. Aici, Shelby Rogers si Coco Vandeweghe au jucat splendid si s-au impus in fata bieloruselor Aryna Sabalenka si Aliaksandra Sasnovich, scor 6 la 3 si 7 la 6. 

Echipa Statelor Unite s-a incoronat campioana Fed Cup pentru a 18-a oara in istorie, record absolut al competitiei. Ultima data, insa, americancele au cucerit trofeul in anul 2000. Pentru echipa din Belarus, a fost prima prezenta in finala.