Compania americana producatoare de echipament sportiv Nike a indicat, in noaptea de luni spre marti, ca a intrerupt legaturile cu Maria Sarapova.
Anuntul vine dupa ce jucatoarea rusa de tenis a facut obiectul unui control antidoping pozitiv in timpul Openului Australiei 2016, fiind suspendata provizoriu de Federatia Internationala de Tenis (ITF) incepand cu data de 12 martie.
"Suntem intristati si surprinsi de informatia referitoare la Maria Sarapova. Am decis sa suspendam relatia noastra cu Maria pe durata anchetei", a declarat KeJuan Wilkins, un purtator de cuvant al Nike, potrivit Agerpres.
"Vom continua sa urmarim indeaproape situatia", a adaugat Wikins, citat de AFP.
Maria Sarapova este una dintre ambasadoarele cele mai populare ale marii americane, pentru care a aparut in numeroase campanii publicitare si a fost deseori imaginea acestei companii la turneele majore de tenis.
Jucatoarea rusa, fosta numarul unu mondial, a castigat in cursul anului 2015 aproximativ 29 milioane dolari, dintre care doar 7 milioane pe teren.
Starul tenisului feminin a luat prin suprindere intreaga lume a sportului, luni, in momentul in care a anuntat ca a facut obiectul unui control antidoping pozitiv la Australian Open 2016, substanta incriminata fiind meldonium, un medicament inclus pe lista produselor interzise la inceputul acestui an.
Sarapova a explicat ca medicamentul i-a fost prescris incepand din 2006 "pentru a trata probleme recurente de sanatate, un deficit de magneziu, o aritmie cardiaca si cazuri de diabet in familia sa".
Utilizat in principal pentru prevenirea infarcturilor, meldonium este clasat printre hormonii si modulatorii metabolici (grupul S4) incepand cu 1 ianuarie 2016.
Maria Sarapova "a fost suspendata cu titlu provizoriu incepand cu 12 martie, in asteptarea derularii procedurilor", a indicat la randul ei Federatia internationala de tenis.
Cazul Mariei Sarapova, in atentia Agentiei Mondiale Antidoping
Cazul de dopaj al Maria Sarapova a intrat in atentia Agentia Mondiala Antidoping, care a anuntat ca asteapta mai intai decizia Federatiei Internationale de Tenis (ITF) in privinta jucatoarei ruse inainte de a face orice alt comentariu in legatura cu aceasta afacere.
"AMA este la curent cu acest caz, extrem de mediatizat, referitor la jucatoarea Maria Sarapova. Asa cum sunt procedurile noastre normale si pentru a proteja integritatea cazului, AMA nu va mai face niciun alt comentariu ulterior pana cand nu va fi luata o decizie de catre ITF. Dupa aceea, AMA va analiza motivarea deciziei si va decide, in consecinta, daca va utiliza sau nu dreptul sau independent de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), se arata in comunicatul AMA.
Referindu-se la substanta depistata in esantionul recoltat Mariei Sarapova cu ocazia turneului Australian Open, Agentia Mondiala Antidoping precizeaza ca medicamentul respectiv, meldonium, a fost inclus pe lista substantelor interzise, incepand cu data de 1 ianuarie, "din cauza dovezilor referitoare la utilizarea sa de catre sportivi cu intentia de imbunatatire a performantelor sportive".
"Putem confirma faptul ca meldonium a fost adaugat pe lista produselor interzise, care a intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2016, dupa ce s-a aflat in programul de supraveghere al AMA pe parcursul lui 2015. Meldonium a fost inclus pe lista din cauza dovezilor privind utilizarea sa de catre sportivi in scopul ameliorarii performantelor lor", se mai arata in comunicatului AMA.


