Nimic nu mai contează când sună soția. Cel puțin acesta este cazul lui Keylor Navas. Portarul din Costa Rica a răspuns la telefon în timpul conferinței de presă, iar momentul a devenit viral pe rețelele de socializare.

„ - Keylor, te salut, sunt Daniel...

- Stai puțin, mă sună soția. Să răspund sau nu?

- Sigur, sigur.

- Alo, sunt la o conferință de presă, dragostea mea. Te sun imediat, pa. 

- E totul bine. 

- Oricum mă va certa. Scuze, continuă.

- Da, am vrut să știu...

- S-a încălzit aici. S-a încălzit în cameră sau așa este după ce mi-a sunat telefonul? ”

Keylor Navas a întrerupt jurnalistul, care îi adresa o întrebare și i-a răspuns la telefon soției. Portarul a fost pus pe glume, iar toată lumea din sală a râs. Momentul s-a viralizat, iar internauții au lăudat jucătorul din Costa Rica. „Famila este întâi de toate.” și „Nimic nu mai contează când sună soția.” au fost câteva dintre comentarii. 

Keylor Navas are 39 de ani și joacă în Mexic, la Pumas, echipa de pe locul 12 după 10 etape. Goalkeeper-ul este renumit în toată lumea, după ce a evoluat la Real Madrid și PSG, alături de galactici câțtigând de trei ori Liga Campionilor în cinci ani.