Juventus a fost furata in partida de aseara cu gruparea Catania. Arbitrul nu a validat un gol, perfect valabil, marcat de torinezi. In pofida acestei erori, Juventus a castigat cu 3 la 1.

 
Faza a avut loc in minutul 43. Mingea sutata de Fabio Quagliarella a lovit bara transversala si a trecut linia portii. Arbitrul insa nu a fost atent si nu a validat golul. In acel moment, scorul era de 1 la 1. Pentru Juventus a inscris Pepe, iar pentru Catania japonezul Morimoto. Totusi, Quagliarella a reusit sa marcheze in acest meci. El a dus gruparea torineza in avantaj in minutul 44. Juventus s-a impus cu 3 la 1, dupa ce Quagliarella si-a trecut in cont dubla in minutul 58. Cu 27 de puncte, Juventus ocupa locul 3 in campionatul Italiei. Batrana Doamna are cu 6 puncte mai putin decat lidera AC Milan si cu 3 mai putin decat a doua clasata Lazio. De partea cealalta Catania care nu mai pierduse acasa de aproape un an, are doar 18 puncte si este pe pozitia a 13-a in Serie A. Tot aseara Fiorentina a invins cu 1 la 0 formatia Cagliari, singurul gol a fost inscris de Adrian Mutu. Romanul a marcat primul gol pentru dupa o pauza de 11 luni.