Nu o poate opri nimeni. Manchester City a trecut la limita de Newcastle si a ajuns la 18 victorii consecutive in Premier League. Cetatenii au un avans urias de 15 puncte fata de urmatoarea clasata Manchester United.
Manchester City a trecut la limita de Newcastle, scor 1 la 0 in penultimul meci din etapa a 20-a. Cetatenii au inceput in forta, iar in minutul 7, Aguero a trecut pe langa gol, cand a trimis in bara. City a continuat asediul la poarta gazdelor, iar dupa jumatate de ora de joc, Sterling a punctat.
Newcastle putea egala imediat, insa fundasul Otamendi si-a salvat echipa.
Ambele formatii au mai avut ocazii importante, insa niciuna nu a punctat. S-a incheiat 1 la 0, iar City a bifat un nou succes in campionat. Cetatenii sunt lideri autoritari in Premier League, avand 58 de puncte dupa 20 de etape disputate.

