O noua seara de vis pentru Real Madrid. Echipa s-a intors acasa si a sarbatorit castigarea Ligii Campionilor alaturi de fani, pe stadionul Santiago Bernabeu. Marcelo si Cristiano Ronaldo s-au distrat la prezentarea lotului.
Fiecare jucator, care a evoluat in acest sezon pentru Real, a iesit si a salutat suporterii de pe Santiago Bernabeu. Ultimul a iesit capitanul Sergio Ramos, care a adus trofeul Ligii Campionilor.
Toata echipa s-a adunat pe un podium special amenajat in centrul terenului, iar focurile de artificii au incununat ceremonia.
Cristiano Ronaldo, despre care se vehiculeaza in presa ca ar putea parasi clubul, a venit cu un mesaj de multumire catre echipa si fani.
Cristiano RONALDO, ATACANT REAL MADRID: “Ma simt splendid datorita pasiunii pe care o demonstrati mereu, la meciuri, pe strada. Cu acesti jucatori e imposibil sa nu castigi Liga Campionilor.”
Ajunsi acasa, galacticii au vizitat, ieri, si alte locuri importante din Madrid – Catedrala de Almudena, Primaria, dar si renumita Plaza de Cibeles. Real a cucerit sambata, pentru a 13-a oara, Liga Campionilor. In finala, ibericii au invins formatia engleza Liverpool cu 3 la 1.

