Oțelul Galați a învins-o dramatic pe Dinamo într-un meci contând pentru etapa a treia din play-out-ul Superligii. Partida părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate, dar echipa din Galați a dat lovitura în prelungiri.

Răzvan Tănasă a fost cel care a schimbat calculele duelului dintre Oțelul și Dinamo. A fost un contraatac școală al gălățenilor finalizat superb de Tănasă, care aduce a treia victorie la rând pentru Oțelul. Gălățenii urcă pe locul al treilea și se apropie la un singur punct de liderul UTA Arad. 

Oțelul s-a impus dramatic în fața lui Dinamo, care a fost răpusă din nou în prelungiri, după ce a fost egalată etapa trecută de Petrolul, tot în ultimele momente ale jocului. 

În urma acestui rezultat, câinii roșii rămân pe penultimul loc, la un punct de FCU Craiova, ocupanta ultimului loc de baraj. Tot ieri, craiovenii s-au desparțit la egalitate 0 la 0, în deplasarea cu Poli Iași.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.