Performanta istorica a portarului nu i-a ajutat. Nationala Belgiei a invins reprezentativa Statelor Unite, cu 2 la 1, si s-a calificat in sferturile Cupei Mondiale. Portarul american Tim Howard a reusit, in meciul de aseara, 16 parade, stabilind un nou record al turneelor finale. Argentina merge si ea mai departe, dupa ce a smuls victoria in finalul prelungirilor a duelului cu Elvetia.
Nationala Belgiei si-a creat mai multe ocazii in meciul cu echipa Statelor Unite. Portarul Tim Howard, insa, a prins o seara magica. El reusea sa blocheze un sut dupa altul si parea de neinvins. Gratie performantei superbe a lui Howard, americanii au rezistat si timpul regulamentar al partidei, care s-a incheiat cu scorul de 0 la 0.
In prelungiri, belgienii au gasit cheia succesului. Mai intai De Bruyne iar apoi Lukaku l-au invins cate o data pe Howard. Americanii au replicat prin golul pustiului Julian Green, jucator in varsta de doar 19 ani. Belgia a castigat partida, cu 2 la 1, si s-a calificat in sferturile de finala a Campionatului Mondial, unde o asteapta o inclestare cu nationala Argentinei.
Tot ieri, albiceleste s-a impus greu in fata Elvetiei, scor 1 la 0. Si acest meci a avut nevoie de prelungiri. Di Maria a inscris golul calificarii in minutul 118, dupa o pasa ideala a lui Messi.