Performanta istorica pentru Republica Moldova. Fratii Vadim si Stepan Dimitrov au cucerit doua medalii de aur la Jocurile Europene Universitare din Croatia. Gratie performantei sportivilor nostri, Moldova s-a clasat in top 3 al competitiei, la care au participat peste 5 mii de luptatori.
Performanta inegalabila pentru Republica Moldova. Vadim si Stepan Dimitrov au cucerit doua medalii de aur la doua categorii de greutate in cadrul Jocurilor Europene Universitare din Zagreb. La competitie au participat peste 5 mii de luptatori din peste 200 de universitati. In parcursul sau spre medalie, Vadim a intalnit doar sportivi din Spania. In semifinala a smuls calificarea chiar in ultimele secunde, cand a reusit lovitura decisiva.
In marea finala, Vadim Dimitrov l-a invins pe Raul David Garcia, cu scorul de 9 la 4, cucerind medalia de aur la categoria de 54 de kg.
Vadim DIMITROV, LUPTATOR TAEKWON-DO “Ma simţeam foarte motivat, pentru ca alaturi de mine au fost antrenorul şi fratele. Ei m-au ajutat şi nu m-au lasat nicio clipa sa cred ca nu o sa pot câştiga.”
Fratele sau, Stepan Dimitrov a evoluat la categoria de 58 de kg. Acesta a avut un parcurs infernal, luptand rand pe rand cu sportivi titrati din Belarus si Islanda. In ultimul act, in fata …, sportivul nostru a triumfat intr-un stil de mare campion. La scorul de 5 la 5, Stepan a riscat si si-a invins adversarul cu o lovitura in cap.
Stepan DIMITROV, LUPTATOR TAEKWON-DO “In primul rand, mergeam la competitia asta pentru ca sa castig, ca sa dovedesc la toti ca antrenorul este foarte bun si acest antrenor va arata inca si cu noi rezultate si cu alti sportivi.”
Vladislav MAZUR, ANTRENOR “Erau emotii, radeam, ne bucuram, ne cuprindeam si ne spuneam “Noi am facut asta, era un plan si noi am facut asta”, chiar daca au fost foarte multe obstacole.”
Acum, fratii Dimitrov se pregatesc pentru a obtine cota olimpica pentru Jocurile de la Tokyo din 2020.
Stepan DIMITROV, LUPTATOR TAEKWON-DO “Pana la urma, vreau sa ajung la Olimpiada de la Tokyo. Am fost intr-un pas de cota olimpica de la Rio. M-am batut la calificare si o lupta inainte de a obtine cota, am pierdut.”
In acest an, fratii Dimitrov urmeaza sa participe la Jocurile Balcanice, dar si la alte turnee internationale importante.

