Petrocub Hancesti a inceput perfect faza a doua a campionatului Moldovei, cu o victorie categorica, 5 la 0, in fata celor de la CSF Balti. Intre timp, campioana ultimilor sezoane Sheriff Tiraspol a remizat surprinzator 1 la 1 pe teren propriu cu Dacia Buiucani.
Dupa ce a prins in extremis, locul 6, ultimul ce a dus in faza a doua a SuperLigii nationale, Dacia Buciucani impresioneaza dupa pauza de iarna. Elevii lui Viorel Frunza au obtinut o remiza, 1 la 1 cu Sheriff Tiraspol. Principala favorita la titlu a fost condusa cu 1 la 0 la pauza, dupa un gol inscris din penalty, de capitanul Daciei Buiucani, Eugen Zasavitchi. In partea secunda Sheriff a egalat prin nou-venitul, Bernardo Vilar. Fundasul brazilian egaland in urma unui corner.
Chiar daca au fortat pe final, viespile nu au reusit sa smulga victoria, iar Dacia Buiucani ofera prima surpriza a partii secunde de campionat.
Intre timp, favorita si ea la castigarea titlului national, Petrocub Hancesti a debutat cu o victorie categorica, 5 la 0, pe teren propriu, impotriva celor de la CSF Balti. Fundasul Maxim Potarniche a deschis scorul, iar atacantul Vladimir Ambros a dublat avantajul gazdelor dupa un penalty, care a fost respins in prima parte de portarul Stanislav Namasco. Acelasi Ambros a realizat dubla in minutul 60.
De fapt capitanul echipei din Hancesti, Vladimir Ambros, a fost cel mai bun jucator al partidei. Pe langa cele doua reusite Ambros a mai oferit o pasa decisiva la golul 4, inscris de Ion Jardan. Nu a fost insa ultima reusita a celor de la Petrocub. Dan Puscas a marcat si el si a stabilit scorul final de 5 la 0.
O demonstratie de forta a elevilor antrenati de Andrei Martin, care pleaca cu moralul ridicat inaintea duelului de foc cu Sheriff. Peste o saptamana Petrocub va juca in deplasare la Tiraspol.

