Dacia Chisinau si Olimpia Balti vor incepe evolutia in Liga Europa din primul tur preliminar, iar Iskra din cel de-al doilea. Presedintele FMF, Pavel Ciobanu, mizeaza mai mult pe gruparea din Rabnita, pe care o considera cu mai multa experienta.
Dacia Chisinau si Olimpia Balti isi vor afla adversarele din primul tur preliminar din Liga Europa pe 21 iunie, cand va avea loc tragerea la sorti. Meciurile tur sunt programate pentru data de 1 iulie, iar returul - o saptamana mai tarziu.
Iskra Rabnita va juca in Liga Europa din turul 2 preliminar si va putea avea adversare precum Dinamo Bucuresti, Besiktas Istanbul sau Olimpiacos.
Pentru a ajunge in grupele Ligii Europa, Dacia si Olimpia vor trebui sa treaca 4 tururi preliminare, iar Iskra - cu unul mai putin. Singura echipa din Moldova care a jucat pana acum in grupele Europa League este Sheriff. In acest an gruparea tiraspoleana va evolua in Liga Campionilor din turul 2 preliminar.


