Primele 4 echipe s-au calificat, aseara, in faza eliminatorie din Europa League. Printre acestea se afla favoritele Borussia Dortmund si Napoli. In acelasi timp, FC Liverpool a obtinut prima victorie in noul sezon al turneului.


Borussia Dortmund a jucat, acasa, cu formatia azera Qabala si a rezolvat, fara emotii, ecuatia calificarii. Reus si Aubameyang au marcat in prima repriza, iar in cea de-a doua un autogol si reusita lui Mkhitaryan au completat victoria cu 4 la 0 a nemtilor. 

Borussia Dortmund merge in saisprezecimile de finala din grupa C. Totodata, in faza eliminatorie a Europa League a avansat si Napoli. Italienii au castigat grupa D, reusind sa se impuna in toate cele 4 meciuri de pana acum. Aseara, Napoli a zdrobit echipa daneza Midtjylland cu 5 la 0. 

In play-off s-au calificat, de asemenea, clubul austriac Rapid Viena, din grupa E, si cel norvegian Molde, din grupa A. Totodata, mai aproape de play-off a ajuns FC Liverpool. Cormoranii au batut cu 1 la 0 formatia rusa Rubin Kazan, in deplasare. Ibe a fost autorul golului.