Iar pe tabloul masculin s-a decis primul finalist la Roland Garros. Italianul Musetti s-a retras, iar Carlos Alcaraz a ajuns din nou în ultimul act.
Carlos Alcaraz va avea acum șansa să-și apere trofeul cucerit anul trecut la Roland Garros, după ce Lorenzo Musetti a fost nevoit să se retragă din cauza unor probleme fizice. A fost 6 la 4 în primul set, act câștigat de italian, iar Alcaraz s-a impus în al doilea la tie-break, după care s-a produs ruptura.
Campionul în exercițiu nu a mai cedat nici un game. În manșa a treia a fost 6 la 0, iar după 2 la 0 în setul 4 Musseti s-a retras. Alcaraz ajunge astfel pentru a doua oară în carieră în finala de la French Open.
Jucătorul iberic își va afla adversarul din ultimul act, după partida dintre Novak Djokovic și Jannik Sinner, meci ce se dispută în acest clipe.