In 2020 nu vom afla cine a fost cel mai bun fotbalist al anului. Publicatia France Football a anuntat ca prestigiosul trofeu, Balonul de Aur, nu va fi decernat pentru prima data dupa 63 de ani.

Publicatia franceza a notat ca nu poate da verdictul final din cauza circumstantelor provocate de pandemie in campionatele de fotbal. Astfel, Lionel Messi va ramane pentru doi ani detinatorul Balonului de Aur in fotbalul masculin, distinctie primita, pentru a sasea oara in cariera, in sezonul precedent. Iar americanca Megan Rapinoe va ramane cu trofeul pentru cea mai buna jucatoare.