Daca nu invingem marile puteri din fotbal, macar sa le umilim pe cele mici. Nationala de tineret a obtinut aseara primele puncte din preliminariile pentru EURO 2015 - o victorie categorica in fata lui San-Marino.


Dupa infrangerea din Tara Galilor, cu 0 la 1, nationala de tineret a Moldovei a obtinut o victorie de moral, 3 la 0 in deplasare cu San-Marino. Gazdele au inceput cu o mare ocazie la poarta tricolorilor, insa goalkeeperul nostru a fost salvat de bara.

Cum era si de asteptat, elevii lui Alexandru Curteian au fortat si au reusit sa deschida scorul in minutul 22, prin Igor Dima. Pana la pauza, micii tricolori au mai inscris o data.

Acelasi Dima a fost faultat in careu, iar Gheorghe Anton a transformat bine penalty-ul acordat. Apoi San Marino, putea beneficia de un gol cadou, Evgheni Svedul fiind foarte aproape de a introduce balonul in propria poarta.

In partea secunda, Moldova a fost aproape de a inscrie in mai multe randuri, insa a fost nevoie de introducerea lui Nicolae Milinceanu pentru ca mingea sa intre in poarta celor de la San-Marino. Jucatorul a ridicat scorul la 3 la 0, dupa o lovitura perfecta cu capul.


Urmatorul meci al micilor tricolori din Grupa 1, a preliminariilor Campionatului European 2015, va avea loc in septembrie, la Londra, contra Angliei. Apoi, tricolorii vor sustine 4 meciuri pe teren propriu.