Radu Albot avanseaza pe tabloul principal al Open-ului Suediei. Cel mai bun tenisman moldovean l-a invins, astazi, pe francezul Kenny De Schepper si s-a calificat in optimile turneului de la Bastad.


Radu Albot, numarul 229 mondial, l-a intalnit pe Kenny De Schepper, tenisman clasat pe locul 110 in topul ATP. Moldoveanul a inceput slab meciul si a pierdut primele 3 game-uri, insa apoi a revenit si a echilibrat jocul. Albot a castigat primul set la tie-break, scor 7 la 6.

In continuare, tenismanul moldovean a dominat cu autoritate si nu i-a permis lui De Schepper sa castige mai mult de un game. Albot s-a impus in setul 2 cu un superb 6 la 1 si s-a calificat in optimi de finala. Gratie acestui succes, liderul nationalei Moldovei la tenis a obtinut 20 de puncte in clasamentul ATP si o prima de 7500 de euro.

Fondul total de premiere al Open-ului de la Bastad este de 426 de mii de euro. Cei mai cunoscuti tenismani prezenti pe tabloul principal sunt spaniolii David Ferrer, Fernando Verdasco si Tommy Robredo.