Parcurs fenomenal al spaniolului Rafael Nadal la turneul Australian Open. Acesta l-a invins pe croatul Milos Raonic si s-a calificat in semifinale. Totodata, americanca Serena Williams a mai facut un pas catre al 7-lea titlu la Melbourne.


Rafael Nadal, numarul 9 mondial, a facut inca un meci senzational in Australia, de aceasta data in fata lui Milos Raonic, tenisman clasat pe locul 3 in topul ATP. Spaniolul a castigat primul set cu 6 la 4, iar Raonic a progresat mult in cea de-a doua parte. Croatul a avut chiar 3 mingi de set, insa Nadal a revenit si a smuls victoria la tie-break. Echilibrat a fost si al treilea set, iar cireasa de pe tort a fost ultimul game, in care Nadal a facut break cu cateva mingi fantastice. 

Nadal, campion la Australian Open in 2009, viseaza la un alt titlu, iar, in semifinale, va da piept cu bulgarul Grigor Dimitrov. Acesta din urma l-a batut, astazi, pe David Goffin, scor 6 la 3, 6 la 2 si 6 la 4. Intre timp, in concursul feminin, continua povestea frumoasa a tenismenei croate Mirjana Lucic-Baroni. Aflata pe locul 79 in topul mondial, aceasta a invins-o pe Karolina Pliskova, din Cehia, numarul 5 in clasamentul WTA. 

Lucic-Baroni va avea un meci infernal in semifinale, impotriva Serenei Williams, de 6 ori campioana la Melbourne, in trecut. Tot astazi, americanca s-a impus in doua seturi in fata tenismenei britanice Johanna Konta, scor 6 la 2 si 6 la 3. Campionii turneului Australian Open, la probele simplu masculin si feminin, vor obtine cate 2 milioane 792 de mii de dolari.