Razboiul din Ucraina continua sa distruga vieti, inclusiv in randul sportivilor. Ucraineanul Vitali Merinov, de patru ori campion mondial la kickboxing, care a luptat pe frontul din tara vecina, a murit din cauza ranilor suferite pe campul de lupta.
Moartea lui Merinov a avut loc vineri, dupa ce acesta a fost ranit in timpul unei batalii cu armata rusa in orasul Bahmut, din estul regiunii Donbas. Merinov a murit la scurt timp intr-un spital de campanie. Despre asta a anuntat primarul orasului Ivano-Frankivsk, Ruslan Martsynkiv. Merinov s-a inrolat in armata Ucrainei chiar din prima zi de razboi. In vara anului 2022, a fost impuscat in picior, dar dupa ce si-a revenit s-a intors din nou pe front. Fostul luptator a lasat in urma o sotie, dar si pe fetita lor in varsta de doi ani. Ministrul ucrainean al sportului, Vadim Huttsait, a declarat ca razboiul a luat vietile a 262 de sportivi ucraineni si a distrus 363 de unitati sportive. Vitali Merinov, care in ultimul timp era in comitetul executiv al Consiliului orasului Ivano-Frankivsk, a fost un luptator important de kickboxing ucrainean, care a cucerit de 4 ori titlul de campion mondial.

