Real Madrid este in sferturile Ligii Campionilor. Galacticii au batut-o pe AS Roma si in al doilea meci cu scorul de 2 la 0. Cristiano Ronaldo a ajuns la 13 goluri marcate in acest sezon.

Real a avut avantajul superb al victoriei cu 2 la 0 din tur in fata Romei. Pe Santiago Bernabeu, aseara, echipele au jucat dezinvolt si si-au creat multe ocazii de gol. Totusi, italienii au produs fazele mai periculoase la poarta adversa. Scorul a fost deschis in minutul 64 de Cristiano Ronaldo. Peste cateva momente, portughezul i-a pasat decisiv lui James Rodriguez si a fost 2 la 0. Astfel, Real Madrid a trecut de AS Roma fara mari emotii si va juca in sferturile Ligii Campionilor.

Gareth BALE, ATACANT REAL MADRID: „ Evident, ai nevoie de noroc în joc. Cred ca au avut ocazii bune si puteau sa marcheze, dar ne-am aparat destul de bine. ”

Tot aseara, in sferturile Ligii Campionilor s-a calificat, in premiera, clubul german Wolfsburg. A invins formatia belgiana Gent cu 1 la 0. Schurrle a marcat golul. In tur, Wolfsburg a castigat cu 3 la 2.