Real Madrid s-a distrat in Cupa Spaniei. Galacticii au umilit cu 4 la 1 o echipa din liga a treia valorica. Protagonistul victoriei a fost francezul Karim Benzema, care a inscris de doua ori.



Dupa ce s-au bucurat ca nebunii, cand au aflat ca vor intalni Real in saisprezeceimile Cupei Spaniei, jucatorii de la Alcoyano nu au reusit sa faca minuni pe propriul teren.

Desi au evoluat cu mai multe rezerve, madrilenii au marcat pentru 1 la 0 in minutul 21 prin Benzema. Pana la pauza Real si-a dublat avantajul datorita lui Kaka.

Brazilianul a inscris cu un sut la coltul lung. In partea secunda Real nu a fortat, dar si in aceste conditii a mai inscris de doua ori. Jose Rodriguez a marcat primul gol pentru echipa mare a galacticilor si a ridicat scorul la 3 la 0.

Alcoyano a inscris golul de onoare in minutul 77 prin Lara. Aceasta reusita este una istorica pentru echipa din divizia a treia, care a jucat ultima data in prima liga a Spaniei acum 61 de ani.

Scorul final de 4 la 1 a fost stabilit de Benzema cu 2 minute inainte de final. Returul va avea loc pe 28 noiembrie si va fi o formalitate pentru Real.