Rennes este prima echipa calificata in semifinalele Cupei Frantei. Detinatoarea trofeului a invins aseara o grupare din liga a patra, cu scorul de 3 la 0.

Jucatorii de la Rennes au mers in deplasare la Belfort, aflata in premiera in sferturile de finala. Detinatoarea trofeului a fost la inaltime in meciul de ieri si a deschis scorul rapid, in minutul 23, prin Raphina.

Dupa revenire de la vestiare, formatia antrenata de Julien Stephan si-a asigurat victoria, cu 20 de minute inainte de final. Mai intai, Niang a marcat dintr-o lovitura de penalty, ca mai apoi, Siebatcheu sa inchida tabela, scor 3 la 0.

Rennes, detinatoarea cupei Frantei, a invins-o in finala editiei de anul trecut pe PSG, scor 6 la 5, la loviturile de departajare.