Sirul de surprize la Roland Garros continua. Fostul lider mondial, elvetianul Roger Federer, a parasit turneul de Mare Slem, fiind invins de letonul Ernests Gulbis. In acelasi timp, rusoaica Maria Sharapova s-a calificat in sferturi.


Roger Federer, care a triumfat la Roland Garros acum 5 ani, l-a avut ca adversar pe letonul Ernests Gulbis, care se afla pe locul 17 in topul mondial. Meciul a fost extrem de echilibrat in primele 2 seturi. Mai intai Federer s-a impus, cu 7 la 6, iar apoi Gulbis, cu acelasi scor. Letonul a preluat conducerea in meci, dupa ce a castigat setul 3, cu 6 la 2, insa elvetianul a egalat din nou, 6 la 4. In decisiv, Gulbis a avut mai multe forte si a invins, cu scorul de 6 la 3.  


Astfel, Federer, unul dintre favoritii de la Roland Garros, a parasit competitia, iar Gulbis s-a calificat in sferturi, unde il va intalni pe cehul Tomas Berdych. Intre timp, sarbul Novak Djokovic, numarul 2 mondial, l-a invins pe favoritul publicului, francezul Jo-Wilfried Tsonga, care ocupa locul 14 in topul ATP. Djokovic a dominat duelul si a triumfat, cu scorul de 6 la 1, 6 la 4 si 6 la 1. 


In sferturi, Djokovic va juca impotriva canadianului Milos Raonic. Pe tabloul feminin, Maria Sharapova forteaza castigarea celui de-al 2-lea titlu la Paris. Rusoaica a trecut de Samantha Stosur, din Australia, scor 3 la 6, 6 la 4 si 6 la 0.


Sharapova va da piept, in sferturi, cu revelatia turneului, Garbine Muguruza, din Spania. Fondul total de premiere de la Roland Garros este de peste 27 milioane de euro.