FC Ungheni a primit licenta Federatiei Moldovenesti de Fotbal si va evolua in Divizia Nationala, in sezonul urmator. Decizia a fost luata, astazi, la sedinta Comitetului de Licentiere a forului national.


In acelasi timp, Spicul Chiscareni nu a primit dreptul de a evolua in esalonul superior. Campioana Diviziei A nu a indeplinit unele cerinte ale regulamentului de licentiere. Clubul are 5 zile la dispozitie pentru a inlatura neajunsurile si a contesta decizia de astazi. 

Din Divizia Nationala a retrogradat formatia Saxan, care a ocupat  ultimul loc in sezonul precedent. In cazul in care si Spicul va obtine licenta, in liga secunda va cobora si Academia, echipa care a incheiat campionatul trecut pe pozitia a noua.