S-a decis noul campion mondial la snooker. Britanicul Kyren Wilson a cucerit în premieră titlul, iar la ultima lovitură a izbucnit în lacrimi.

Kyren Wilson și-a adjudecat pentru prima dată în carieră titlul de campion mondial la snooker, fiind al 23-lea jucător din istorie, care cucerește titlul suprem.

Wilson a disputat a doua sa finală de Campionat Mondial, după cea pierdută în 2020 contra celui mai titrat jucător din toate timpurile, Ronnie O'Sullivan. Calificarea sa în ultimul act nu a fost prezisă înaintea turneului, acesta venind din afara top-ului 10 mondial. Surpriza și mai mare a fost adversarul său, Jak Jones, galezul venind din calificări și bifând cea mai importantă performanță a carierei, odată cu prezența în meciul decisiv de la Crucible. Finala s-a jucat în câteva sesiuni, conform sistemului „cel mai bun din 35”, adică primul ajuns la 18 frame-uri obține victoria. Kyren Wilson a defilat în prima sesiune, când s-a impus categoric, cu 7 la 1. Ulterior, Jones a redus considerabil din avantaj, având un joc mult mai precis. Galezul a încheiat a doua sesiune și prima zi de joc, pierzând cu 6 la 11.

La un moment dat, diferența era de doar trei frame-uri, însă Kyren Wilson a mărit turațiile pe final. Britanicul a forțat și a triumfat cu scorul de 18 la 14. Înaintea ultimei lovituri, Wilson nu și-a putut stăpâni lacrimile.

„ Nu mai pot să văd nimic.”

Wilson a plâns, deoarece familia sa trecut peste un an dificil, soția și unul dintre copii având probleme de sănătate. În plus, jucătorul de 32 de ani și-a aminitit de dificultățile prin care au trecut părinții săi pentru a-l susține să practice snooker-ul.

Kyren WILSON, CAMPION MONDIAL LA SNOOKER: „ Au ipotecat casa și și-au sacrificat viețile pentru ca eu să fiu aici. La fel a făcut-o și fratele meu, soția,  ”

Pentru succesul obținut, Kyren Wilson a încasat 500 de mii de lire sterline, echivalentul a peste 580 de mii de euro și va urca până pe locul 3 în top-ul mondial. De partea cealaltă, Jak Jones s-a ales cu 200 de mii de lire și a făcut un salt important în clasamentul general, urcând 30 de poziții, până pe treapta a 14-a. Prima ediție a Campionatului Mondialul de snooker a avut loc în anul 1927, iar din 1977 turneul se desfașoară la „Teatrul Crucible” din Sheffield.