S-a revansat cu varf si indesat. Novak Djokovic a castigat turneul din Indian Wells, dupa ce l-a invins, intr-o finala dramatica, pe Roger Federer. Victoria sarbului vine dupa ce acum cateva zile a fost eliminat de elvetian din semifinalele turneului din Dubai. La feminin, titlul a fost castigat de italianca Flavia Pennetta.
Federer, clasat pe locul 5 in topul ATP, a inceput in forta finala contra lui Djokovic, numarul 2 mondial. Elvetianul s-a impus in primul set, cu scorul de 6 la 3.
In partea secunda sarbul si-a revenit si a preluat controlul, iar pana la urma s-a impus tot cu 6 la 3. Mult mai strans a fost setul decisiv. Ambii jucatori au evoluat agresiv si au fost foarte aproape de victorie, insa partida a ajuns la tie-break, care s-a dovedit a fi cireasa de pe tort a finalei. Djokovic a luptat superb si a triumfat la final, scor 7 la 6.
Novak Djokovic a obtinut, la Indian Wells, primul sau trofeu in anul 2014. Sarbul a ajuns la 42 de titluri castigate in cariera. La feminin, titlul a fost castigat de italianca Flavia Pennetta. Aceasta a invins-o in ultimul act pe poloneza Agnieszka Radwanska, numarul 3 mondial. Pennetta s-a impus lejer, in doua seturi, scor 6 la 2 si 6 la 1.
Castigatorii turneului de la Indian Wells au obtinut cate un cec in valoare de 1 milion de dolari, iar finalistii – de cate 500 de mii.