Sarbatoare la Munchen, Bayern a castigat al 8-lea titlu consecutiv in Germania, dupa ce a invins-o aseara, cu 1 la 0 pe Werder Bremen. Robert Lewandowski a inscris singurul gol al meciului si a adus din nou trofeul de campioana in palmaresul bavarezilor.

Bayern Munchen a dovedit iar ca este cea mai buna echipa din Germania. De neoprit in partea a doua a campionatului, asa cum s-a intamplat si in editia trecuta, bavarezii au luat cupa cu doua etape inainte de finalul sezonului. Echipa de pe Alianz Arena are acum 8 titluri la rand in Bundesliga si traverseaza cea mai buna perioada din istoria clubului.

Fara sa forteze, campioana Germaniei a scapat de emotii cu codasa Bremen dupa golul golgheterului Lewandowski. Polonezul a adus victoria si titlul cu reusita din minutul 43.

Acum bavarezii mai au un hop de trecut sezonul acesta, in Champions League, unde sunt ca si calificati in sferturile de finala, dupa ce au invins-o pe Chelsea cu 3 la 0, in primul meci din optimile competitiei.