Sarbatoare mare pentru Juventus. Echipa a devenit campioana Italiei pentru a opta oara consecutiv, dupa ce a invins-o pe Fiorentina, scor 2 la 1. Tot ieri, echipa lui Artur Ionita, Cagliari, a batut-o cu 1 la 0 pe Frosinone.
Juventus a incheiat seria slaba de trei meciuri fara nicio victorie si s-a impus in partida de ieri, pe teren propriu, cu scorul 2 la 1. Meciul a inceput prost pentru torinezi, astfel, cei care au deschis scorul inca din minutul 6, au fost adversarii de la Fiorentina, dupa o reusita al lui Milenkovic. Insa, pe final de repriza, Alex Sandro a reusit sa egaleze, dupa o lovitura spectaculoasa cu capul.
La inceputul celei de-a doua reprize, torinezii au trecut din nou in avantaj prin autogolul lui Pezzela, care a si stabilit scorul final de 2 la 1. In urma victoriei de ieri, cei de la Juventus doboara record dupa record in Italia si castiga cel de-al 8-lea titlu consecutiv.
Tot aseara, echipa lui Artur Ionita a oferit o surpriza in meciul din etapa cu numarul 33 din campionatul Italiei. Cagliari a batut-o cu 1 la 0 pe ocupanta locului 19 din Serie A, Frosinone. Oaspetii au inceput destul de bine partida si au avut doua ocazii de gol superbe prin Paganini. Insa, in minutul 27, Cagliari a obtinut o lovitura din penalty, iar Joao Pedro a reusit sa marcheze un gol superb.
Astfel, Cagliari acumuleaza 40 de puncte, plasandu-se pe locul 10, iar adversarii de aseara ajung pe pozitia a 19-a.

