Se asteapta un nou El Clasico. Real Madrid s-a calificat aseara in semifinalele Cupei Spaniei dupa ce a terminat la egalitate, scor 1 la 1, partida cu Valencia. In penultimul act al turneului galacticii ar putea intalni marea rivala, formatia Barcelona.
Valencia a uitat de umilinta din campionat cu 0 la 5 in fata Realului si a inceput tare partida retur cu galactici. Tino Costa a executat bine o lovitura libera, insa sutul acestuia nu a modicat cifrele de pe tabela.
Madrilenii au fost cei care au deschis scorul. Benzema a profitat de o greseala copilareasca a lui Ricardo Costa. Prima repriza a fost umbrita de accidentarea portarului de la Real Iker Casillas. El a gresit pe o centrare si s-a ales cu un deget rupt, fiind inlocuit de Adan.
Peste 6 minute dupa reluarea jocului galacticii au ramas in inferioritate numerica, cand portughezul Coentrao a fost eliminat pentru al doilea galben. Egalarea a venit imediat prin Tino Costa. Dupa ce au pierdut in prima mansa a duelului cu Real cu 0 la 2, liliecii au avut nevoie de 3 goluri pentru a se califica in semifinalele Cupei Spaniei.
Minunea nu s-a produs si partida s-a incheiat nedecis, cu 1 la 1. Real a terminat meciul in 9 oameni dupa ce Di Maria a incercat sa loveasca un adversar. Madrilenii s-au calificat in pentultima faza a turneului, unde ar putea-o intalni pe Barcelona, in cazul in care catalanii vor elimina-o pe Malaga.
Tot aseara in Cupa Italiei, AS Roma a invins-o pe teren propriu in mansa tur a semifinalelor, cu 2 la 1, pe Inter Milano. Cel de-al doilea meci se va desfasura pe 17 aprilie.


