Au luptat pe tatami si au castigat medalii, iar acum se vor odihni pe canapele noi. Anastasia Nichita si Iulia Leorda, care au adus argint si, respectiv, bronz, pentru Moldova, de la Campionatul European pentru sportivii de sub 23 de ani au primit astazi cate un pat din partea federatiei de profil.
Pentru medaliile de argint si bronz, aduse in Moldova, Anastasia Nichita si Iulia Leorda s-au ales cu cate un pat. Cu aceste certificate luptatoarele urmeaza sa mearga la magazin si sa-si aleaga canapelele.
Anastasia NICHITA, LUPTATOARE MOLDOVA "Pentru prima data primesc asa cadouri, dar este un gest frumos. Nu m-am asteptat.”
Iulia LEORDA, LUPTATOARE MOLDOVA "Sunt placut surprinsa. Multumesc si, cred ca, voi arata rezultate, voi face fata pentru ceea ce fac ei.”
Nichita si Leoda au primit si premii banesti de 4 si respectiv 3 mii de lei. Ivan Zamfirov, care deasemenea a cucerit bronzul, la europene, in categoria de 57 de kilograme nu a primit in dar o canapea ci doar 3 mii de lei. Presedintele Federatiei de Lupte din Moldova are mari asteptari de la cei 3 sportivi.
Victor PEICOV, PRESEDINTE FEDERATIA DE LUPTE MOLDOVA "Anastasia e o sportiva deosebita. E ca un diamant, care trebuie de prelucrat. De la Iulia si Ivan asteptam aceste rezultate, pentru ca sportivii acestia au mai facut performante, anterior.”
Anastasia Nichita a cucerit medalia de argint, in cadrul categoriei de greutate de 60 de kilograme, la Campionatul European de lupte sub 23 de ani. Iulia Leorda a obtinut distinctia de bronz, la 53 de kilograme. Pentru performantele lor luptatorii urmeaza sa primeasca bani si de la stat: Nichita – 66 de mii de lei, iar Leorda si Zamfirov – cate 45 de mii.

