Cupa Italiei merge la Napoli. Echipa lui Rafael Benitez a invins-o, in finala, pe Fiorentina, cu scorul de 3 la 1 si a obtinut trofeul pentru a 5-a oara in istorie. Totodata, surprinzator formatia Gungamp a castigat Cupa Frantei.


Napoli a inceput meciul ca din tun si dupa doar 16 minute conducea deja cu 2 la 0. Insigne a fost eroul primei reprize. El a incheiat doua contraatacuri superbe, fiind servit mai intai de Hamsik, iar apoi de Higuain. 

Napoletanii nu au pastrat avansul de doua goluri pana la pauza, deoarece Vargas a marcat dupa o pasa uimitoare a lui Ilicic. In continuare, fazele de poarta s-au rarit si au fost inlocuite de intrari dure a fotbalistilor. Ca urmare, arbitrul a aratat mai multe cartonase galbene, iar Inler a vazut si cel rosu. Ramasa in zece oameni, Napoli nu s-a inchis in aparare si, in prelungiri, a mai inscris un gol, prin Mertens. Trupa lui Rafael Benitez s-a impus in finala, scor 3 la 1, si a castigat Cupa Italiei pentru a 5-a oara in istorie. 

Rafael Benitez a obtinut primul sau trofeu la carma echipei. Castigatoarea cupei nationale a devenit cunoscuta, aseara, si in Franta. Guingamp a batut-o pe Rennes, cu scorul de 2 la 0, gratie reusitelor lui Pereira si Yatabare. 

Acesta este al doilea succes pentru Guingamp in Cupa Frantei. In 2009 echipa a triumfat, de asemenea, in fata lui Rennes.