Selectionata feminina de fotbal a Moldovei a suferit un esec categoric in duelul cu Romania din preliminariile Campionatului Mondial. Elevele lui Eduard Blanuta au fost invinse pe teren propriu cu scorul de 4 la 0.

Jucatoarele din Moldova s-au vazut conduse inca din minutul 7. Reprezentativa Romaniei si-a dublat avantajul la mijlocul actului secund, profitand de un autogol al gazdelor. 

In ultimele 10 minute ale intalnirii, echipa pregatita de Eduard Blanuta a incasat alte doua goluri.

Nadejda COLESNICENCO, JUCATOAREA SELECTIONATEI FEMININE DIN MOLDOVA: “Adversarele nu au creat foarte multe ocazii clare de gol. Noi le-am oferit aceasta posibilitate.”

Anastasia CERNITU, JUCATOAREA SELECTIONATEI FEMININE DIN MOLDOVA: “ A fost un meci destul de complicat, dar cred ca ne-am descurcat, chiar daca e un scor destul de mare.”

Urmatorul duel al selectionatei tarii noastre va fi partida contra Lituaniei. Meciul se va disputa la Chisinau pe 28 iunie. 

Eduard BLANUTA, ANTRENORUL SELECTIONATEI FEMININE DIN MOLDOVA: “Se observa ca stam mai prost la capitolul fizic. Ne refacem, ne pregatim. O sa iesim, la fel, sa jucam fotbal si ne vom gandi la castig, doar la castig.” 

Moldova ocupa ultimul loc in preliminariile Campionatului Mondial de anul viitor. Dupa sapte etape disputate, fetele noastre nu au obtinut niciun punct.