Selectionata feminina de fotbal din Germania este la un pas de a cuceri al noualea titlu de campioana europeana. Nemtoaicele au acces in finala turneului continental, dupa ce au eliminat-o din competitie pe reprezentativa Frantei.
Alexandra Popp a deblocat tabela de scor, in minutul 40 al meciului. Jucatoarea din Germania a finalizat perfect centrarea semnata de Svenja Huth. Pe finalul primei reprize, nationala Frantei a egalat, dupa un autogol al portarului advers. Aproape de finalul meciului, nemtoaicele au dat lovitura, din nou, prin Alexandra Popp. Sportiva de 31 de ani a trimis, cu capul, balonul in plasa, iar Germania a invins cu 2 la 1.
In finala turneului continental, Germania se va confrunta cu reprezentativa din Anglia. Partida este programata pe 31 iulie si se va desfasura pe arena “Wembley Stadium” din Londra. Pana acum, nemtoaicele au castigat de opt ori titlul de la Campionatul European, in timp ce Anglia nu a triumfat niciodata in aceasta competitie.

