Selecționata feminină de tenis a României este la un pas de eșec în duelul cu reprezentativa Ucrainei. Naționalele se bat pentru calificarea la Billie Jean King Cup, unde vor evolua 12 echipe.

După prima zi de meciuri, Ucraina conduce România cu scorul general de 2 la 0. Mai întâi, Ana Bogdan a jucat contra Lesiei Tsurenko, ucraineanca fiind clasată cu 22 de poziții mai sus în ierarhia feminină. Românca a început mai bine duelul și a câștigat cu 6 la 3 primul set. Lesia Tsurenko a forțat ulterior, triumfând cu 6 la 2 în actul secund și spulberându-și adversara în ultima parte, când a fost 6 la 0.

A doua partidă din serie le-a pus față în față pe Elina Svitolina, lidera naționalei Ucrainei și Jaqueline Cristian, locul 75 WTA. Svitolina, care este mult mai experimentată, a învins în două seturi, scor 7 la 5 și 6 la 3.

Meciurile se joacă la Florida pe zgură, iar formatul este "cel mai bun din 5". Asta înseamnă că Ucraina mai are nevoie de o victorie pentru a câștiga România și a se califica la Billie Jean King Cup. În baza unui asemenea scenariu, România va trebui să joace un baraj de menținere în prima grupă mondială. Următoarele partide ale seriei, conform programului, sunt, la simplu, Lesia Tsurenko – Jaqueline Cristian și Elina Svitolina – Ana Bogdan și duetul surorilor Lyudmyla Kichenok/Nadiia Kichenok împotriva perechii Mara Gae/Anca Todoni, la dublu. În paralel, au loc alte șapte confruntări de calificare la turneul final.

Franța și Marea Britanie au cel mai echilibrat duel, scorul general fiind de 1 la 1, după victoriile franțuzoaicei Diana Parry și britanicei de origine română, Emma Răducanu. Opt naționale se vor califica la Billie Jean King Cup în urma barajului și se vor duela pentru marele trofeu, acestora urmând să se alăture finalistele din 2023, Canada și Italia, Spania, care va găzdui competiția și Cehia, beneficiara unui wild card.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.