98 de puncte într-o oră, atât a durat cel mai lung set din istoria Ligii Națiunilor la volei. Argentina și Polonia au disputat un duel pe muchie de cuțit, în care prima parte a avut parte de un echilibru fantastic.

Argentina a început mai bine partida în care polonezii erau favoriți și a putut să încheie prima parte, atunci când au condus cu 24 la 23. 

La volei setul se termină, atunci când o echipă acumulează 25 de puncte, dar dacă se ajunge la scorul de 24 la 24, se joacă până când cineva face diferența de două puncte. 

Atât Polonia, cât și Argentina au avut numeroase mingi de set, până când sud-americanii au câștigat două puncte la rând și s-au impus cu 50 la 48, după aproape o oră de joc. Până la urmă, europenii au revenit și au învins cu 3 la 1 la seturi. 

Primul set al duelului a fost cel mai lung din istoria Ligii Națiunilor la volei și unul dintre cele mai lungi din istorie. Recordul este deținut de un meci din Coreea de Sud, jucat în 2013, când unul dintre seturi s-a încheiat la scorul de 56 la 54. Totuși, un record neconfirmat ar fi la o partidă din 1979 în Cehoslovacia, când unele date indică scorul de 87 la 85, în cadrul unuia dintre seturi.