4 mașini au fost serios avariate și o persoană a ajuns la spital după ce un șofer băut a pierdut controlul volanului. Accidentul s-a petrecut azi-noapte, pe o stradă din Chișinău.

Imaginile surprinse imediat după producerea accidentului arată amploarea distrugerilor. În urma impactului, unul dintre vehicule are partea din față avariată grav, iar o camionetă este lovită în partea din spate. Pe carosabil se văd bucăți de caroserie și cioburi de sticlă. 

Potrivit poliției, șoferul care a provocat accidentul a pierdut controlul volanului și a intrat direct într-un automobil parcat pe marginea drumului. În urma impactului, mașina sa a fost aruncată într-un alt automobil pe care l-a proiectat în al treilea vehicul. Toate mașinile se aflau într-o parcare. Pasager în mașina șoferului responsabil de producerea evenimentului, un bărbat de 48 de ani a ajuns la spital

Șoferul vinovat a părăsit locul accidentului, dar a fost găsit la scurt timp de polițiști. Rezultatele testelor au arătat că acesta avea o concentrație de 0,83 mg/l alcool în aerul expirat, de peste cinci ori mai mult decât limita legală admisă. Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore și este cercetat penal.