Echipa Sheriff Tiraspol crede ca va invinge maine in partida cu formatia Sutjeska din preliminariile Ligii Campionilor. Antrenorul interimar Veaceslav Rusnac a declarat ca vrea sa obtina un rezultat ce va permite Sheriff-ului sa mearga mai departe.
Toti fotbalisti Sheriff-ului sunt in forma si gata sa joace maine acasa cu Sutjeska, a anuntat astazi antrenorul Veaceslav Rusnac.
Potrivit caselor de pariuri, tiraspolenii sunt favoriti certi in duelul cu formatia Sutjeska din Muntenegru. Spre exemplu, Sheriff are cota de 1,22 pentru victorie. De partea cealalta, Sutjeska va debuta in cea mai prestigioasa competitie de fotbal intre cluburile din Europa. Muntenegrenii nu au vedete in lot.
Cel mai scump fotbalist de la Sutjeska este portarul Ivan Janjusevici. Transferul acestuia este estimat cu 450 de mii de euro. Meciul conteaza pentru mansa tur din runda secunda a preliminariilor Ligii Campionilor si va avea loc maine pe stadionul Sheriff si va incepe la ora 20.00.


