Iar Sheriff Tiraspol a jucat în prima rundă preliminară a Ligii Europei cu o echipă debutantă în cupele europene. „Viespile” au dominat pe parcursul meciului cu Aluminij din Slovenia, dar până la fluierul final nu s-a înscris.
Sheriff a avut superioritate clară la majoritatea statisticilor, deținând 63 la sută din posesie. Clubul din stânga Nistrului a șutat de 24 de ori, însă doar cinci dintre lovituri au prins cadrul porții adverse. S-a încheiat 0 la 0, dar tiraspolenii vor fi favoriți în al doilea meci.
Sheriff va juca în deplasare cu Aluminij pe 16 iulie. Echipa din Slovenia a jucat în premieră în preliminariile unui turneu european, după ce a câștigat neașteptat Cupa Sloveniei, în campionat ocupând locul 7.

