Un nou meci de poveste pentru AS Roma in campionatul Italiei. Roma a invins-o pe Inter cu 4 la 2, si ramane la 3 puncte in spatele liderului Juventus. Aceasta din urma a castigat cu emotii derby-ul orasului, cu Torino, scor 2 la 1.

Dupa un inceput linistit de meci, As Roma a deschis scorul in intalnirea cu Inter, in minutul 21. Gervinho a inscris din apropiere, dupa o centrare a lui Ljajic. La pauza s-a plecat insa la egalitate, dupa ce in minutul 36, Ranocchia a inscris pentru Inter, cu o lovitura de cap. Partida s-a aprins in debutul partii secunde, primele 15 minute dupa reluare aducand trei goluri. Mai intai Holebas i-a readus in avantaj pe romani in minutul 47, dupa o actiune personala de toata frumusetea, apoi Osvaldo a egalat pentru a doua oara.

Doar trei minute a tinut egalitatea, pentru ca Pjanic a profitat de confuzia din careul lui Handanovic pentru a face 3 la 2. Acelasi Pjanic a realizat dubla pe final de meci, cu o executie perfecta din lovitura libera. Astfel Roma a invins-o pe Inter cu 4 la 2, si ramane la 3 puncte in spatele liderului Juventus, in timp ce Inter coboara in a doua jumatate a clasamentului, pe pozitia a 11-a.

Tot ieri, Juventus a obtinut o victorie grea, scor 2 la 1, in derby-ul orasului cu FC Torino. Batrana Domana a marcat prima, dintr-un penalty executat bine de Arturo Vidal. Apoi fundasul brazilian al oaspetilor Bruno Peres, a marcat golul sezonului in Serie A, reusind sa egaleze dupa o cursa fantastica. A fost primul gol marcat de Torino impotriva lui Juventus dupa 10 meciuri.

Juventus a reusit in cele din urma victoria, dupa un gol marcat la ultima faza, de Andreea Pirlo. Juve este lider cu 34 de puncte dupa primele 13 etape.