Simona Halep - Belinda Bencic. Simona Halep, numarul trei mondial, s-a calificat, vineri, in finala turneului de la Madrid (WTA), dupa ce a intrecut-o in semifinala pe elvetianca Belinda Bencic (locul 18 WTA) cu 6-2, 6-7, 6-0.

Halep va disputa finala cu numarul 35 din cariera, a doua din acest an si, daca o va castiga, va urca din nou pe locul I WTA.

Este, de asemenea, a patra finala de la Madrid in care va juca.

Meciul de vineri nu a fost unul usor, desi a inceput in nota de dominare a Simonei Halep. Bencic este o jucatoare care poate pune in scena reveniri spectaculoase, o luptatoare ce nu cedeaza, o tanara jucatoare de tenis in continua ascensiune, in 2019. Elevetianca, fost numarul 7 mondial in 2016, a inceput slab, a continuat cu un nivel ridicat, dar a incheiat rapusa de o alta mare luptatoare, o campioana, Simona Halep. Desi a pierdut un set, Halep a aratat momente foarte bune de joc, incurajatoare pentru continuarea sezonului pe zgura, in care are de aparat o finala la Roma si un titlu la Roland Garros.

Halep a facut un prim set entuziasmant impotriva jucatoarei elvetiene, unul dintre cele mai bune din 2019. Agresiva, precisa, mobila, alegand aproape mereu solutiile si unghiurile potrivite, Halep si-a surclasat adversara, cu exceptia unei scaderi de ritm de doua ghemuri. De partea cealalta, Bencic a parut ca inoata pe teren, fiind incapabila sa ajunga la mingile bine plasate de romanca si a gresit destul de mult.

Fostul lider WTA a condus cu 2-0, dupa un break in ghemul I, apoi a venit acea usoara relaxare si elvetianca a egalat. Halep a pornit din nou motoarele la turatie maxima si a castigat urmatoarele cinci ghemuri. Dupa primele patru, setul a trecut in dreptul romancei, cu 6-2, dupa mai putin de 28 de minute de joc.

Setul al doilea a inceput pentru Bencic de la 0-1, dupa un break la 0. Reglandu-si precizia loviturilor si profitand de o noua scadere in prestatie a Simonei Halep, Bencic a inceput sa joace si sa se deplaseze din ce in ce mai bine, sa vina eficient la fileu si sa plaseze “scurte” cu precizie. Cu trei ghemuri castigate la rand, doua pe serviciul advers, elvetianca a condus cu 3-1, dar jucatoarea romana nu a cedat si a revenit cu un rebreak si cu un ghem castigat ceva mai greu pe propriul servciu, dupa egalitate la 40 si dupa ce a condus cu 40-0.

Meciul a continuat echilibrat, cu Halep fructificandu-si ceva mai greu serviciul. La 5-6. sportiva din Constanta a avut de infruntat o minge de set a Belindei Bencic, pe care a salvat-o si a trimis apoi setul in tie-break. Din nefericire, Halep a reusit doar doua puncte intr-un tie-break controlat de adversara ei, care a egalat la seturi, dupa 7-6 (2) si dupa o ora si jumatate de joc. Acesta a fost primul set pierdut de Halep la actuala editie a turneului de la Madrid.

Scenariul de la Doha, cand Bencic a revenit dupa un prim set castigat de Halep si s-a impus, nu s-a repetat la Madrid. Desi ambele jucatoare au aratat semne de oboseala, Halep a avut mintea mai limpede si mana mai sigura, a scos din ea toata energia pentru “bagel”, un set la 0, al patrulea la actuala editie, punand capat meicului dupa o ora si 57 de minute.

Halep va evolua in ultimul act, sambata, cu invingatoarea dintre americanca Sloane Stephens, lcoul 8 WTA, si olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA.

Calificarea in finala este recompensata la Madrid cu un premiu de 608.700 de euro si cu 650 de puncte WTA. Castigatoarea trofeului va primi 1.202.520 de euro si 1.000 de puncte WTA.

Simona Halep a castigat in 2017 si 2016 turneul organizat de Ion Tiriac, iar anul trecut a ajuns in sferturi. In 2014, Halep a jucat finala Madrid Open, pierduta in fata rusoaicei Maria Sarapova.

Sursa: