Simona Halep, locul 2 WTA, va redeveni numarul 1 mondial, la 26 februarie, dupa ce daneza Caroline Wozniacki, locul I WTA, a fost eliminata in semifinalele Qatar Open.

Jucatoarea ceha Petra Kvitova (Cehia), locul 21 WTA si cap de serie numarul 16, a învins-o, sâmbata, pe daneza Caroline Wozniacki, locul I WTA, si s-a calificat în finala turneului de la Doha.

Desi a pierdut în semifinale, Wozniacki se va mentine pe prima pozitie mondiala, în ierarhia ce va fi publicata luni, cu 8.010 puncte WTA. În acest clasament, Halep, care s-a retras din semifinalele Qatar Open, din cauza unei accidentari, va avea 7.965 de puncte, ramânând pe 2.


Însa daneza va pierde saptamâna viitoare punctele aferente finalei de la Dubai, 585, disputata anul trecut, când turneul din Emiratele Arabe United era de categorie Premier 5. Turneele de la Doha si Dubai alterneaza an de an categoria, Premier (470 depuncte pentru victorie) cu Premier 5 (900 de puncte pentru victorie). Astfel, Wozniacki va pierde 585 de puncte, cât a reprezentat finala jucata anul trecut la Dubai si pierduta cu 4-6, 2-6, în fata ucrainencei Elina Svitolina.


În aceste conditii, Simona Halep va începe la 26 februarie a 17-a saptamâna ca lider WTA. Ea a urcat pe aceasta pozitie la 9 octombrie 2017 si a parasit-o la 29 ianuarie, dupa ce a pierdut finala Australian Open, în fata Carolinei Wozniacki.