Soferul autocarului a decedat, iar alte 9 persoane au fost ranite.
Din nationala statului Togo face parte si jucatorul Sheriff-ului, Mamah. Deocamdata nu se stie nimic despre soarta fundasului campioanei Moldovei.
Federatia Togoleza de Fotbal a anuntat ca atacul armat asupra nationalei a survenit la frontiera dintre Congo si Angola. Soferul autocarului a decedat, iar noua membri ai delegatiei au fost raniti. Din componenta nationalei togoleze face parte si jucatorul Sheriff-ului Mamah. Conducerea gruparii tiraspolene a incercat sa ia legatura cu fundasul campioanei Moldovei, insa fara vreun rezultat. Incidentul a avut loc la doar o zi pana la inceperea Cupei Africii. Acest atac reprezinta o lovitura dura pentru organizatorii competitiei, deoarece atrage semne de intrebare in privinta capacitatii Angolei de a gazdui un astfel de eveniment. Confederatia Africana de Fotbal a anuntat ca, in ciuda acestui incident, competitia va avea loc.


