Granzii Europei nu au avut nicio emotie ieri in partidele din preliminariile campionatului mondial. Campioana in exercitiu - Spania, Germania, dar si Italia au facut show distrugandu-si adversarii.
Campioana mondiala, Spania ramane a fi imperiala. Ibericii nu au mai pierdut de 15 partide, iar aseara acestia au demolat cu 4 la 0 in deplasare Belarusul. Jucatorul Barcelonei Pedro Rodriguez a fost omul meciului, dupa ce a reusit sa inscrie de 3 ori.
Prima reusita a nationalei Spaniei a purtat semnatura fundasului Jordi Alba.
Marti ibericii au de trecut cel mai greu duel al grupei, urmand sa joace intr-o partida de foc cu nationala Frantei. Ambele sunt neinvinse pana acum, in aceste preliminarii.
Si reprezentativa Germaniei a facut ieri un adevarat show. Nemtii s-au distrat in deplasare cu Irlanda pe care au batut-o cu 6 la 1. Tinerii Marco Reus si Tony Kroos au dat ritmul, ambii facandu-se remarcati cu cate o dubla.
Celelalte goluri ale Germaniei au fost reusite de Mesut Ozil si Miroslav Klose, in timp ce Irlanda a marcat golul de onoare in ultimul minut.
Fosta campioana mondiala Italia a avut parte de emotii aseara in duelul cu Armenia. Pirlo a deschis scorul din penalty, insa pana la pauza gazdele au egalat. Italia a scos totusi victoria in partea secunda dupa ce a mai marcat de doua ori prin De Rossi si Osvaldo.


