Spaniolul Marc Marquez a câştigat Marele Premiu al Italiei la MotoGP. Pilotul de la Ducati a obținut astfel a cincea sa victorie din acest sezon la clasa regină a Campionatului Mondial de motociclism viteză.
Spaniolul Marc Marquez a dominat cursa de ieri de pe circuitul de la Mugello, de lângă Florența și a devenit învingător în Marele Premiu al Italiei. Pilotul celor de la Ducati, care reuşise să se impună și în cursa de sprint, l-a devansat cu mai bine de o secundă, pe fratele său mai mic - Alex Marquez de la Ducati-Gresini, în timp ce pe poziția a treia s-a clasat italianul Fabio Di Giannantonio.
În ciuda susținerii celor peste 160 de mii de spectatori din tribune, italianul Francesco Bagnaia, coleg cu Marc Marquez la Ducati, care reuşise să câştige ultimele trei ediții ale Grand Prix-ului italian, s-a mulțumit de această dată pe circuitul de acasă, cu poziția a patra. În urma victoriei din Italia, sextuplul campion mondial Marc Marquez a acumulat 270 de puncte şi şi-a consolidat poziția de lider al clasamentului general. El are cu 40 de puncte mai multe decât fratele său mai mic, Alex Marquez, şi cu 110 puncte mai multe decât Francesco Bagnaia. Următorul Mare Premiu de MotoGP al sezonului va avea loc în Olanda, pe 29 iunie.