Spartak Moscova a revenit in cupele europene dupa o pauza de 3 ani. Formatia rusa a remizat pe terenul cipriotilor de la AEK Larnaca, scor 1 la 1, in calificarile turneului Europa League. Golul echipei Spartak a fost spectaculos.
Mijlocasul georgian al gruparii Spartak Moscova, Jano Ananidze a umilit apararea echipei AEK Larnaca si a inscris cu o executie de finete. Totusi, oaspetii nu au reusit sa castige meciul din Cipru. AEK a egalat in repriza a doua si calificarea in play-off-ul Europa League se va decide pe 4 august, la Moscova. Un alt gol superb a fost marcat ieri de formatia ceha Liberec, in partida castigata cu 2 la 1 pe terenul austriecilor de la Admira.
Tot aseara, o alta formatie rusa, FC Krasnodar s-a impus clar pe terenul maltezilor de la Birkirkara, scor 3 la 0. Granqvist, Smolov si Laborde au marcat cate un gol, iar returul pare a fi o simpla formalitate.
In acelasi timp, moldoveanul Alexandru Epureanu a jucat pentru Istanbul Basaksehir in prima mansa a turului 3 preliminar din Europa League. Clubul turc a remizat, acasa, cu echipa croata Rijeka, scor 0 la 0.

