Se dedica total sportului si are performante fantastice. Vorbim despre judocanul moldovean Denis Vieru, care a cucerit, recent, medalia de aur la Campionatul European pentru luptatori sub 23 de ani. Tanarul sportiv vrea sa reprezinte Moldova la Jocurile Olimpice din anul 2020, de la Tokyo, iar antrenorul si colegii din echipa nationala, spun ca acesta are toate calitatile necesare pentru a invinge.

Denis Vieru nu alege caile usoare spre succes. La Campionatul European, din Israel, a cazut in cea mai dificila grupa, cu campioni europeni si mondiali si i-a invins pe toti. In semifinala – dramatism imens !

Era condus de adversarul din Azerbaidjan, dar a reusit un ippon senzational si a castigat lupta.  In finala, Denis Vieru l-a invins pe germanul Manuel Scheibel.

Denis VIERU, JUDOCAN, CAMPION EUROPEAN U23: „ Am simtit o buna placere, antrenorul m-a intalnit cu o imbratisare si stiam ca de aici incolo o sa fie totul bine pentru viitorul meu. Au fost mari emotii atunci, pe loc. ”

Veaceslav BACAL, ANTRENOR NATIONALA MOLDOVEI:  „In finala a fost extraordinar. Tactic, calm. Eu i-am zis: Denis, azi nu tu ai luptat, azi a luptat Dumnezeu. Am avut foarte mari emotii, dar el a demonstrat ca este capabil. ” 

Cei mai fericiti, de rezultatul la europene, au fost parintii. 

Denis VIERU, JUDOCAN, CAMPION EUROPEAN U23: „ Era un rezultat bine asteptat. Au fost pur si simplu uimiti.”

Denis Vieru se antreneaza acum cu vedeta judo-ului moldovenesc, Valeriu Duminica, participant al Olimpiadei de la Rio, din aceasta vara. 

Valeriu DUMINICA, JUDOCAN: „ Are niste calitati deosebite. E un muncitor foarte mare. Cred ca poate sa ajunga la un nivel foarte inalt. ” 

Si presdintele Federatiei de Judo crede intr-un viitor stralucit al lui Denis Vieru. 

Andrei GOLBAN, PRESEDINTELE FEDERATIEI DE JUDO MOLDOVA: “ Este un baiat care munceste de nu se pazeste, munceste peste masura. Dupa munca este si rasplatit. ” 

Denis practica judo de la 7 ani. A ales acest sport din mai multe motive.

Denis VIERU, JUDOCAN, CAMPION EUROPEAN U23:  „Judo, pur si simplu, denumirea lui m-a impresionat foarte mult.” 

Tanarul campion, recunoaste ca este un sport foarte greu. 

Denis VIERU, CAMPION EUROPEAN U23: „E foarte greu sa stai in regim. Multi ani sa participi la competitii, sa vii zi de zi la antrenament. Esti mereu in asteptare, cu sperante.” 

Denis Vieru a impresionat in acest an. El a castigat 3 cupe europene de juniori, la rand, in Austria, Ungaria si Romania. Apoi, la seniori, a cucerit medalia de bronz la Cupa Europeana din Serbia, a ocupat locurile 5 si 7 la Grand-Prix-uri din Zagreb si Abu Dhabi. Denis spune ca in ultimul timp se dedica total sportului. 

Denis VIERU, JUDOCAN, CAMPION EUROPEAN U23: „Ma urasc pe mine. Nu ofer timp liber parintilor mei, prietenilor mei. Mereu sunt in deplasari, cantonamente, competitii.” 

Denis Vieru  este pregatit sa lupte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, si sa smulga si acolo o medalie. 

Denis VIERU, JUDOCAN, CAMPION MONDIAL U23: „O sa visez in fiecare zi sa ajung acolo si sa evoluez tot asa de bine. O sa fie o minune.” 

In clasamentul mondial, in categoria sa de greutate de pana la 66 de kilograme, Denis Vieru a urcat pana pe locul 66.