Sperante mari pentru tinerii olimpici. Cei 8 sportivi moldoveni, care vor merge la Olimpiada de tineret din Nanjing, doresc sa se intoarca acasa cu medalii. La competitia din China vor participa sportivi din 155 de tari.
Polina CIUI, ATLETA: “ Ne pregatim intens, asa sa spunem. Cum va fi acolo, va decide Domnul, nu eu. Desigur ca doresc sa câstig o medalie. Daca voi ocupa locul 4 sau 5, ma voi întrista. ”
Stefan MURA, ATLET: “ Sper sa nimeresc in primii 3 participanti sau cel putin in finala, in primii 8, as fi tare bucuros. Totusi ne staruim, poate sa castigam o medalie. ”
Sportivii moldoveni se pregatesc intens de competitie, efectuand cate 2 antrenamente pe zi. La Jocurile Olimpice de tineret din Nanjing, tara noastra va fi reprezentata de 8 sportivi: Serghei Tarnovschi, kaiak-kanoe, atletii Polina Ciui si Stefan Mura, gimnasta Nicoleta Dulgheru, luptatorii Tatiana Doncila si Dmitri Ceacusta, si inotatorii Alexei Sancov si Tatiana Perstniova.
Tatiana PERSTNIOVA, INOTATOARE: “ Desigur vreau sa înot foarte bine. În privinta medaliilor nu sunt sigura, dar vreau sa ajung în finala.”
Pentru pregatirile sportivilor, care vor participa la Jocurile Olimpice de tineret de la Nanjing, s-au cheltuit in jur de 4 milioane de lei. Presedintele Comitetului National Olimpic, Nicolae Juravschi, asteapta si el performante mari de la tinerii sportivi.
Nicolae JURAVSCHI, PRESEDINTE CNO: “ Sa faca rezultatul intr-asa mod ca sa fie mai bun ca oriunde. Jocurile Olimpice trebuie sa-i mobilizeze, ca ei sa arate cele mai bune rezultate. Ne dam foarte bine seama ca mergem sa concuram cu America, China, Rusia, Germania, Franta. Speram ca vom avea medalii. ”
In total, la Jocurile Olimpice de tineret, competitie, organizata pentru a 2-a oara, vor concura sportivi din 155 de tari. Olimpiada de tineret din Nanjing se va desfasura in perioada 16-28 august. La editia precedenta, care s-a desfasurat, acum 4 ani, in Singapore, Moldova a obtinut doua medalii: argint – prin Iulia Leorda la lupte libere, si bronz la box prin Daniil Svaresciuc.